By continuing to browse this site and the other resources of the domain and sub-domains of winsed.swiss, you accept our Terms of Use, our Privacy Policy as well as the use of cookies used for marketing purposes, analysis, statistics and advertisements (if activated)
Back

Fundația Didactica și Școala Finlandeză din Sibiu/ERI intră în parteneriat cu grupul educațional elvețian winsedswiss

This article is not available in English

Începând cu luna iulie, Fundația Didactica și Școala Primară Româno-Finladeză/ERI din Sibiu se alătură winsedswiss education group (World Institute of Service Education), în cadrul unui parteneriat de dezvoltare.

 

Colaborarea celor două entități deschide, pentru ambele părți, perspective noi de consolidare: cunoaștere, acces la o rețea internațională de profesioniști și experți în educație, încadrare într-un parcurs educațional complet și în servicii de carieră integrate, precum și șansa de a multiplica experiența școlii de la Sibiu prin intermediul instituțiilor de învățământ ale grupului, în țară și peste hotare. 

Mai mult, parteneriatul vizează dezvoltarea unei rețele de școli ERI („altfel”) care să permită schimburile de bune practici, să încurajeze abordările didactice moderne, cu semnificație, folosind resurse din alte centre, sub semnul educației de calitate și valorilor educaționale în pas cu vremurile actuale.

Astfel, grupul intenționează să deschidă și alte forme de educație în zona Sibiului și să le extindă pe cele existente, primul pas fiind o nouă gradiniță ERI, în cartierul Arhitecților, proiect care urmează să fie multiplicat și în alte județe din țară.

Pornind de la curriculumul românesc, școlile ERI implementează filosofia și metodele de predare finlandeze, în contexte de învățare experiențială, adaptate nevoilor copiilor și axate pe punctele forte ale fiecărui elev.

 

„Școala Primară Româno-Finlandeză a crescut în patru ani de la 17 copii la peste 170, așadar nevoia noastră de dezvoltare este mult mai mare. Prin urmare, a venit momentul să ne unim forțele cu parteneri cu care să putem crește împreună. Ne propunem să asigurăm resursele necesare atât elevilor, cât și profesorilor, să avem cele mai bune și potrivite programe de formare, să accesăm platforme online performante, softuri educaționale și materiale offline care să ne permită să realizăm procesul educațional pe care ni-l dorim”, afirmă Elena Lotrean, cofondatorul Școlii Primare Româno-Finlandeză din Sibiu. 

 

„La nivelul educației preuniversitare, winsedswiss vizează deschiderea de grădinițe, școli și licee, care vor funcționa pe principiile consacrate ale educației constructiviste, în care sunt valorificate calitățile înnăscute ale tinerilor și diminuate carențele educaționale. Spațiile noastre de învățare reprezintă locuri în care se formează tinerii autonomi ai societății de mâine, adulți creativi, proactivi, orientați spre succes și încrezători în propriile forte. Misiunea noastră nu ia sfârșit odată cu finalizarea unui program winsedswiss. Promisiunea de a ne însoți absolvenții de-a lungul carierei este ceea ce ne diferențiază. Așadar, parteneriatul cu unele dintre cele mai renumite instituții de învățământ, cum este și cazul de față, reprezintă o încununare a misiunii noastre și o certitudine a faptului că profesionalismul își va pune amprenta pe ceea ce dorim să construim împreună.”, declară profesorul Ray F. Iunius, Chief Executive Officer winsedswiss education group.

 

Fundația Didactica

Fundația Didactica Sibiu a luat ființă în anul 1999 la inițiativa a cinci profesoare cu dragoste de copii și de viitorul lor. Și-au dorit o școală aplicată pentru elevi și posibilitatea de a-i educa diferit, practic, adaptat la nevoile pieței muncii. În 2016, visul lor devine realitate prin proiectul Școala Primară Româno-Finlandeză SFSB. Școala oferă educație de calitate, prin adaptarea modelului finlandez la realitățile românești.

 

winsedswiss

 

Grupul educațional elvețian winsedswiss (World Institute of Service Education), cu filiale în România, Elveția și Serbia, are ca obiectiv principal crearea și furnizarea de programe educaționale pentru fiecare perioadă din viață, de la grădiniță la universitate și mai departe, de-a lungul carierei profesionale. În acest scop, winsedswiss dezvoltă parteneriate cu cele mai renumite instituții de învățământ din domeniu.


Published by winsedswiss
Categories
Press Corner Romania
Back Posted on 30/06/2020

Previous article

Image for the article named Christine Schillings, manager de renume internațional din industria ospitalității, preia conducerea executivă pe România a grupului educațional elvețian winsedswiss
Christine Schillings, manager de renume internațional din industria ospitalității, preia conducerea executivă pe România a grupului educațional elvețian winsedswiss

Începând cu luna iulie, Fundația Didactica și Școala Primară Româno-Finladeză/ERI din Sibiu se alătură winsedswiss education group (World Institute of Service Education), în cadrul unui parteneriat de dezvoltare.

Posted on 26/06/2020

 Read more 

Next article

Image for the article named Primăria Oradea, în parteneriat cu grupul educațional winsedswiss, anunță deschiderea Oradea Hospitality Management Academy, prima școală din România care va organiza cursuri sub licența EHL
Primăria Oradea, în parteneriat cu grupul educațional winsedswiss, anunță deschiderea Oradea Hospitality Management Academy, prima școală din România care va organiza cursuri sub licența EHL

Primăria Oradea și winsedswiss education group (WEG) au luat inițiativa deschiderii primei academii în domeniul ospitalității din țară, sub denumirea „Oradea Hospitality Management Academy (ohma)”, care va organiza cursuri sub licența École hôtelière de Lausanne (EHL)/WEG.

Posted on 02/07/2020

 Read more 

   Our newsletter:

Stay in touch:

Privacy Policy

EN RO

winsedswiss education group (WEG) SA