By continuing to browse this site and the other resources of the domain and sub-domains of winsed.swiss, you accept our Terms of Use, our Privacy Policy as well as the use of cookies used for marketing purposes, analysis, statistics and advertisements (if activated)
Back

Cu o carieră de 25 de ani în ospitalitate, Georgeta Grecu se alătură echipei winsedswiss România


Posted on 14/04/2022
image of article Cu o carieră de 25 de ani în ospitalitate, Georgeta Grecu se alătură echipei winsedswiss România

 

Timp de un deceniu, ea a condus Hotelul Cișmigiu, o clădire patrimoniu din centrul capitalei, ridicată în 1912 sub numele Palace Hotel și redeschisă în 2012, când Georgeta a preluat conducerea din funcția de director general. 

Georgeta s-a implicat activ în deschiderea a trei mari hoteluri, inclusiv a primului hotel Sofitel din România. În Londra și Paris a ocupat diferite funcții în structura grupului Accor, iar în București a activat și ca manager de evenimente la World Trade Center. În 2009, a venit în întâmpinarea crizei economice cu un nou concept pe piață, lansând ca Resident Manager primul apart-hotel din Bucuresti - Starlight Suiten Hotel. Astăzi, ea este un participant activ în instituții ale ospitalității ca International Councillor for Europe în cadrul Skål International, membru în Skål Training and Education Committee, F.I.H.R., precum și mentor în cadrul Professional Women Network. 

 

„Îi mulțumesc Georgetei că a răspuns afirmativ dublei provocări lansate și anume celei de a fi Senior Consultant al diviziei de consultanță și gestiune hotelieră a grupului, hmc by winsedswiss, iar totodată și trainer al academiei în ospitalitate, ohma.

Misiunea noastră este una frumoasă și privește viiitorul industriei. Pe de o parte, prin hmc (hospitality management & consulting), contribuim la succesul afacerilor partenerilor noștri, pe care îi asistăm de-a lungul tuturor etapelor proiectelor hoteliere derulate. Pe de altă parte, prin intermediul programelor vocaționale licențiate École hôtelière de Lausanne, furnizate la cele trei campusuri ohma din Oradea, Brașov și București, formăm o nouă generație de profesioniști în ospitalitate, cărora le sunt transmise ingredientele esențiale unei cariere strălucitoare în acest domeniu de către instructorii ohma, profesioniști cu experiență și renume în industrie, certificați EHL. Așadar, venirea Georgetei în echipa noastră este de foarte bun augur și îi dorim, cu toții, mult succes”, afirmă Christine Schillings, Chief Executive Officer winsedswiss România.

 

„Sunt un promotor al educației de calitate și al consultanței profesioniste în industrie, încă din 2014, ceea ce mă determină să îmi valorific experiența acumulată în cadrul dinamicei echipe winsedswiss. Poziția de trainer al academiei ohma, care funcționează sub auspiciile prestigioasei universități École hôtelière de Lausanne, îmi oferă satisfacția de a împărtăși din know-how-ul acumulat pe parcursul carierei mele în acest domeniu care sper să redevină, cât mai curând, din nou atractiv pentru tineri, întrucât le poate aduce satisfacții nebănuite. 

Poziția de Senior Consultant în strategie și management în ospitalitate îmi dă ocazia de a-mi pune experiența la dispoziție și pentru un alt segment aflat la început de drum, respectiv investitorul, antreprenorul, căruia îi venim în sprijin cu asistență și soluții încă de la începutul procesului de dezvoltare a proiectului. Suntem alături de antreprenor de la faza de pre-deschidere, până la pregătirea deschiderii hotelului și, mai departe, la evaluarea operațiunilor hoteliere, cu scopul de a crea și integra abordarea de tip „hospitude“(atitudinea ospitalieră) care va constitui punctul de plecare al unei excelente experiențe a oaspetelui în hotel“, declară Georgeta Grecu, noul Senior Consultant al winsedswiss România și trainer în cadrul academiei ohma by winsedswiss.

 

**  **  **

Grupul educațional elvețian winsedswiss (World Institute of Service Education), cu filiale în Elveția, România, Cipru și Serbia, are ca obiectiv principal crearea și derularea de programe educaționale pentru fiecare perioadă a vieții unui om, de la grădiniță la universitate și mai departe, de-a lungul carierei profesionale. Holdingul de instituții integrate vertical derulează atât programe de învățământ, cât și activități de management hotelier și de consultanță strategică și operațională.

ohma by winsedswiss – în 2020, winsedswiss a inaugurat la Oradea prima academie în ospitalitate, din țara noastră, sub licența EHL, iar în iulie 2021 a deschis primul campus în Poiana Brașov la hotelul ohma – Casa Viorel, urmat de deschiderea ohma București, demers susținut de alianța one (ohma network for education). Printre avantajele tinerilor care urmează cursurile ohma se numără accesul la educație de calitate, diplome certificate de EHL, deschizătoare de vaste oportunități de carieră, consiliere pentru integrarea pe piața muncii, asigurarea de stagii și locuri de muncă corespunzătoare pregătirii lor, precum și posibilitatea de a continua studiile la EHL, diploma ohma echivalând cu primul an pregătitor la faimoasă școală elvețiană. Mai multe informații despre academiile ohma pot fi parcurse pe www.ohma.swiss.

École hôtelière de Lausanne (EHL) este un ambasador al ospitalității tradiționale elvețiene și un pionier în educația ospitalieră încă din 1893, cu peste 25.000 de absolvenți în întreaga lume, având mai mult de 120 de naționalități.

 


Published by Cosmin Zainea
Categories
Press Corner Romania
Back Posted on 14/04/2022

Previous article

Image for the article named Breaking: Swiss educational group winsedswiss will open the first Hotel Academy in the country under the license of the École hôtelière de Lausanne
Breaking: Swiss educational group winsedswiss will open the first Hotel Academy in the country under the license of the École hôtelière de Lausanne

Winsedswiss Education Group (WEG) announces the opening of the first Hotel Academy in Romania, by developing the successful model of ohma by winsedswiss from Oradea. It is a vocational education academy for hospitality, licensed by École Hôtelière de Lausanne (EHL).

Posted on 27/10/2021

 Read the full article 

Next article

Image for the article named Al 5-lea element EΔucația
Al 5-lea element EΔucația

Societatea civilă, reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, ai Ministerului Educației, UNICEF, ARACIP, CNDIPT, Guvernului României și ai mediului de business dezbat la Sfântu Gheorghe cele mai importante măsuri de reformă pentru legea educației preuniversitare

Posted on 11/05/2022

 Read the full article 

winsed.swiss logo

mail swiss@winsed.swiss

phone +41 79 254 60 83

 

winsedswiss facebook winsedswiss youtube

no description of image found.

mail romania@winsed.swiss

phone +40 752 220 202

 

winsedswiss Romania Facebok winsedswiss romania Linkedin winsedswiss Romania youtube

no description of image found.

mail serbia@winsed.swiss

phone +381 62 803 12 25

 

winsedswiss Facebook Serbia winsedswiss serbia Linkedin Youtube Channel Serbia

 

no description of image found.

mail cyprus@winsed.swiss

phone +357 22 060 770

 

Subscribe to our newsletter

Newsletter:

copyright Copyright 2024   - Privacy Policy

Website & data hosted and managed by Winsed.swiss Education Group (WEG) SA